Specializarea Inteligentă din Regiunea Nord-Vest dezbătută la Sevilia

În perioada 28-30 septembrie a avut loc la Sevilia conferința “Changing Patterns of Territorial Policy: Smart Specialisation & Innovation in Europe”, organizată de Asociația Studiilor Regionale (Regional Studies Association – RSA) și Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (Joint Research Center – JRC).

În cadrul acestei conferințe, organizatorii au dorit să profite de experiența și cunoștințele acumulate atât în privința abordărilor conceptuale, cât și în ceea ce privește implementarea practică a strategiilor, oferind unui număr limitat de experți și cercetători din partea universităților, instituțiilor europene și altor entități de la nivel regional, o șansă unică de a dezbate aceste aspecte, de a defini principalele direcții de cercetare pentru viitor și de a analiza provocările comune cu care factorii de decizie se confruntă.

În cadrul conferinței au fost susținute prelegeri de către persoane precum Dominique Foray, profesor al Ecole Politechnique Federale de Lausane, Elveția, părintele conceptului de specializare inteligentă; Philip McCann, profesor al Universității din Groenigen, fost consilier special al Comisarului pentru Politică Regională, Johannes Hahn care a introdus conceptul de specializare inteligentă în cadrul politicilor europene; Andrés Rodríguez-Pose, profesor al London School of Economics, președintele Asociației Studiilor Regionale, consilier pentru Comisia Europeană, Banca Mondială, OECD; Karen Maguire, din partea OECD; Kevin Morgan, profesor al Universității Cardiff sau Yevgeny Kuznetsov din partea Băncii Mondiale fiind doar câteva dintre acestea.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a fost singura instituție din România reprezentată la conferință.  Colegul nostru Gergely Török a prezentat metodologia dezvoltată de Agenție pentru identificarea sectoarelor cu potențial de specializare inteligentă. Metodologia propune o serie de elemente de noutate, adaptate la nivel regional, ca de ex. utilizarea grupărilor de industrii corelate, menite să surprindă anumite relații funcționale dintre firme locale, delimitarea clară între domenii de specializare și domenii orizontale (de ex. tehnologii generice esențiale), analizare datelor nu doar la nivel regional ci și la nivel județean, etc. Pe baza metodologiei propuse analiza aglomerărilor economice a fost dublată de un studiu amănunțit al potențialului de cercetare-dezvoltare, dar şi a tendinţelor globale şi a provocărilor societale.

Participanții au apreciat complexitatea analizei și abordarea științifică – în special caracterul multidimensional, validarea sectoarelor cu ajutorul metodei autocorelației teritoriale, selectarea domeniilor orizontale – fiind recomandată promovarea metodologiei către alte regiuni, chiar și la nivel național.

Având în vedere numărul mare de abordări inovative și multitudinea de idei apărute în urma dezbaterilor din cadrul conferinței, organizatorii evenimentului au propus publicarea unui număr special al revistei “Regions” dedicat diferitelor metodologii de elaborare a Strategiilor de Specializare Inteligentă în cadrul UE, ediţie la care și experții ADR Nord-Vest implicați în procesul de elaborare a strategiei vor fi invitați să își aducă contribuția.

Conceptul de specializare inteligentă reprezintă cea mai complexă formă a politicilor industriale, fiind adoptată de Comisia Europeană în cadrul politicilor de dezvoltare cu scopul de putea a asigura tuturor statelor membre șanse egale pentru dezvoltare, constituind în ultimii cinci ani piatra de temelie a eforturilor de a ridica regiunile europene din cea mai adâncă criză economică de la cel de-al doilea război mondial încoace. Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest este în curs de elaborare a Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii, document care va fi finalizat în cursul anului viitor, primind sprijin în acest sens din partea Comisiei Europene (DG Centrul Comun de Cercetare) în cadrul proiectului „RIS3 pentru regiuni mai puțin dezvoltate”.

IMG_20160929_171947

Articolul anterior
Situaţia depunerii de proiecte pe REGIO 2014 – 2020, la 30 septembrie 2016
Articolul următor
Specializarea Inteligentă din Regiunea Nord-Vest dezbătută la Sevilia
Meniu
Sari la conținut