Planul de Dezvoltare Regională (PDR) este principalul document de planificare elaborat la nivel regional şi reflectă politicile de dezvoltare relevante de la nivel european şi naţional în raport cu nevoile şi provocările specifice de la nivelul regiunii. PDR reprezintă baza strategică pentru fundamentarea proiectelor iniţiate în regiune şi este un reper atât pentru autorităţile naţionale în privinţa fundamentării programelor de finanţare, cât şi pentru autorităţile judeţene / locale şi potenţiali investitori publici sau privaţi.
Un astfel de document porneşte de la profilul socio-economic al regiunii, realizat prin analiza cantitativă şi calitativă a condiţiilor existente şi a tendinţelor înregistrate într-un interval de timp, acoperind toate domeniile de dezvoltare economică şi socială.
Rezultatele analizei socio-economice vor conduce la evidenţierea punctelor tari şi slabe, a oportunităţilor şi ameninţărilor (analiza SWOT).
Pe baza acestor informaţii, ţinând cont de viziunea de dezvoltare pe termen lung, de contextul de planificare şi programare de la nivel naţional şi european, precum şi de informaţiile şi observaţiile primite din partea actorilor cheie în cadrul consultărilor parteneriale, este formulată Strategia de dezvoltare regională (obiective, priorităţi, acţiuni sau măsuri). Aceasta este implementată pe baza unui plan de acţiuni, care conţine şi elemente cu privire la monitorizare şi evaluare, precum şi un portofoliu de proiecte.
Până acum Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a elaborat patru astfel de documente de planificare strategică pentru perioadele de pre-aderare 2000-2002, 2004-2006 și post-aderare 2007-2013, 2014-2020.