Investim în idei.
Creștem comunități.
Acest slogan nu este doar o promisiune, ci este motorul muncii echipei Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest.
Noi punem în mișcare ideile bune care se nasc în comunitățile din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Rolul nostru este să fim un partener de încredere pentru toți cei care, prin demersurile lor, au scopul de a crește calitatea vieții în regiune, fie ei primării, consilii județene, companii private sau organizații locale. Lucrăm alături de ei pentru a transforma planurile în proiecte reale, cu impact pentru cetățeni.
Cum facem asta? Prin gestiunea de fonduri europene care transformă regiunea Nord-Vest într-un loc în care merită să îți clădești viitorul. Astfel, sprijinim investiții pentru: drumuri modernizate și infrastructură sigură, transport public mai bun, școli mai bine pregătite pentru viitor, spitale echipate modern, afaceri locale sprijinite să crească, spații publice mai prietenoase cu oamenii și nu numai.
Avem peste 2.000 de proiecte finalizate și investiții de peste 5 miliarde de euro, iar impactul lor se vede deja peste tot în regiunea Nord-Vest, prin locuri de muncă noi, oportunități pentru tineri și comunități revitalizate, care se dezvoltă constant.
Fiecare investiție este un mare pas în față, însemnând o piesă din puzzle-ul unei regiuni care devine tot mai dinamică și mai conectată la standardele europene.
Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027
Through Programul Regional Nord-Vest (PR NV) 2021‑2027, fonduri europene în valoare de peste 2.61 miliarde de euro sunt puse la dispoziția beneficiarilor din regiunea Nord-Vest pentru implementarea de proiecte care transformă prioritățile stabilite de UE în rezultate concrete pentru comunități.
Astfel, contribuim la construcția de drumuri mai sigure, parcuri mai verzi, școli mai moderne, centre culturale renovate și alte spații publice care transformă localitățile din regiune.
Organism Intermediar pentru Programul Sănătate
Programul Sănătate este un program multifond, care cuprinde finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și din Fondul Social European Plus (FSE+).
Programul are o alocare totală de 3,13 miliarde de euro prin care sunt finanțate investiții atât în asistența spitalicească, cât și în reziliența sistemului de sănătate.
Programul vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și a bugetelor locale în sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030.
Susținător permanent al inovației prin inițiativa INNO
INNO este un hub dedicat investițiilor, inovării, colaborării, antreprenoriatului și soluțiilor de impact.
Platforma acționează ca un punct unic de contact, conectând mediul academic, sectorul privat, instituțiile publice și ONG-urile pentru a răspunde provocărilor actuale și a valorifica oportunitățile emergente.
Misiunea noastră este să facilităm parteneriate solide, să oferim acces la informații actualizate și să susținem investițiile regionale și dezvoltarea IMM-urilor.
Own projects
Inițiem sau participăm în calitate de partener în diferite proiecte cu finanţare nerambursabilă prin programe europene și naționale în scopul susţinerii obiectivelor politicii de dezvoltare regională şi pentru îndeplinirea priorităţilor stabilite prin Planul de Dezvoltare a Regiunii.
Proiectele vizează domenii diverse precum capacitate administrativă, competitivitate, antreprenoriat, inovare, digitalizare, internaționalizare, dezvoltare urbană, patrimoniu, industrii creative, sănătate, energie și economie verde.




